PS Antonie: „Întâlnirea cu Hristos schimbă viaţa oamenilor”

 

10-02-2017Accesări:0Vizitatori unici:0
Body: 

Duminică, 29 ianuarie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Grigore Palama” din Chişinău (paroh – PC preot consilier Nicolae Creţu).

După Sfânta Slujbă a fost înălţat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra părintelui Nicolae, a familiei sale şi a comunităţii „Sfântul Ierarh Grigore Palama”.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh (a lui Zaheu) şi la activitatea părintelui Nicolae.

Referindu-se la pericopa evanghelică, Preasfinţitul Antonie, între altele, a spus: „Pentru că nu erau iubiţi de popor, vameşii riscau mult când ieşeau în public. Şi Zaheu risca mult. Dar dorinţa lui de a-L vedea pe Mântuitorul era mai mare decât grija pentru propria siguranţă. Auzise că Iisus era prietenul celor păcătoşi şi a celor respinşi şi ignoraţi de societate şi dorea mult să-L vadă. Era o căutare tainică a sufletului lui. De aceea se urcă într-un sicomor. La dorinţa lui Zaheu de a-L vedea, Iisus răspunde cu autoinvitarea Sa în casa lui. Şi ne spune Evanghelia că Zaheu L-a primit cu bucurie. Mai mult decât atât, Zaheu ia o decizie neaşteptată pentru cei din jur şi zice: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Prezenţa lui Hristos îl determină să se schimbe. Altfel priveşte viaţa sa şi arată o dorinţă de a se îndrepta. Se întâmplă o minune. Vedem cum întâlnirea cu Hristos schimbă viaţa oamenilor. Zaheu dintr-un om care urmărea doar îmbogăţirea proprie, devine înţelegător cu cei din jur şi arată compasiune pentru cei săraci. Devine bun şi milostiv”.

PS Antonie a apreciat şi de data aceasta activitatea părintelui Nicolae, mulţumindu-i pentru rodnică misiune pastorală pe care o desfăşoară cu multă jertfă. Părintele Nicolae este responsabil în cadrul Mitropoliei Basarabiei de Sectorul pentru probleme pastorale, misionare şi de asistenţă socială, sector care şi-a dinamizat activitatea o dată cu numirea Preacucerniciei Sale în această funcţie.

PS Antonie a mulţumit şi doamnei preotese Anastasia Creţu, care se implică tot mai mult în misiunea Bisericii, desfăşurând activităţi cu copii şi cu doamnele din parohie.

PS Antonie a avut o întâlnire duhovnicească cu credincioşii parohiei „Sfântul Ierarh Grigore Palama”, astfel inaugurându-se un ciclu de conferinţe organizate de Asociaţia Obştească pentru Familie şi Comunitate (preşedinte - preoteasa Anastasia Creţu) şi unde vor fi invitaţi specialişti din diferite domenii. Prima întâlnire a avut ca temă: „Familia tradiţională - un dar pentru comunitate”.

Părintele Nicolae a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, pentru întâlnirea duhovnicească, invitându-l să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.

Printre activităţile părintelui Nicolae amintim: Biblioteca, cu un număr de peste 400 de cărţi, Şcoala duminicală pentru copii şi Şcoala de catehizare pentru maturi, editarea buletinul parohial „Lumina Toborului” şi a ziarului pentru copii „Trepte spre cer”.

Istoric: Parohia „Sfântul Ierarh Grigore Palama” din Chişinău a fost înregistrată la Ministrul Justiţiei din R. Moldova pe data de 12 martie 2014. Mai bine de un an de zile comunitatea s-a rugat într-un spaţiu amenajat în holul fostei policlinici a fabricii Mezon, de pe strada Florilor № 32/2. Din data de 22 noiembrie 2015, comunitatea se roagă într-un paraclis amenajat la demisolul Gimnaziului Teatral „Ion Luca Caragiale” din strada Miron Costin № 19/7 (directoare dna Tatiana Piterschii).

GALERIE FOTO

Sursa: Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei


   Ultima actualizare:  10-02-2017 14:15:28