PS Antonie: „Maica Domnului este mijlocitoare pentru tot sufletul dornic de îndreptare”

Body: 

Sâmbătă, 27 august 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în cadrul slujbei Privegherii, Prohodul Maicii Domnului, la paraclisul „Sfântul Ierarh Grigore Palama” din Chişinău (paroh – PC preot consilier Nicolae Creţu).

După înconjurul tradiţional al sfântului locaş, PS Antonie s-a referit la cultul Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă. PS Antonie, între altele, a subliniat: „Creştinii ortodocşi acordă Maicii Domnului o cinstire specială. Prin rugăciunile înălţate către Maica Domnului, ei au simţit tot timpul ajutor. Nimeni dintre cei care i se roagă cu credinţă puternică nu rămâne fără ajutor. Maica Domnului este mijlocitoare pentru tot sufletul întristat şi necăjit, pentru tot sufletul dornic de îndreptare. Ea este solitoarea noastră la Tronul Ceresc. Ea mijloceşte iertarea păcatelor noastre şi moştenirea vieţii veşnice”. „Să o cinstim pe Maica Domnului aşa cum au cinstit-o strămoşii noştri şi să păstrăm credinţa curată aşa cum au făcut-o ei”, a îndemnat PS Antonie.

Părintele Nicolae a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizita şi a menţionat că este prima vizită arhierească la slujba Prohodului Maicii Domnului în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Grigore Palama”, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină şi cu alte ocazii.

Parohia „Sfântul Ierarh Grigore Palama” din Chişinău a fost înregistrată la Ministrul Justiţiei din R. Moldova pe data de 12 martie 2014. Mai bine de un an de zile comunitatea s-a rugat într-un spaţiu amenajat în holul fostei policlinici a fabricii Mezon, de pe strada Florilor № 32/2. Din data de 22 noiembrie 2015, comunitatea se roagă într-un paraclis amenajat la demisolul Gimnaziului Teatral „Ion Luca Caragiale” din strada Miron Costin № 19/7 (directoare dna Tatiana Piterschii).

Sursa: Mitropolia Basarabiei

Galerie foto